Locuri De Munca Galati, Locuri De Munca Jurist
Piata fortei de munca este in continua dezghetare. Chiar daca, comparativ cu trimestrul trecut, procentul angajarilor a scazut, fata de aceeasi perioada de acum un an se simte o schimbare in bine in ceea ce priveste numarul de joburi disponibile. Orasele mari sunt cele care, asa cum era si normal, au beneficiat de un numar mai mare de solicitari in ceea ce priveste joburile disponibile. De asemenea, domeniile preponderente (cele care s-au pastrat si pe parcursul acestui an, nu numai in 2010) sunt cele din IT si retail.
Trendul acesta se regaseste, insa, si in cadrul oraselor mai mici din tara, pentru ca marile companii au incercat sa isi diversifice (sau poate chiar sa deschida noi sedii si in alte orase) plasarea sediului central, in functie de cat de putin important este lucrul acesta pentru profitul firmei.
Un bun exemplu in ceea ce priveste “dezghetarea” pietei il reprezinta orasul Galati. La inceputul acestui an a avut un aflux mare de angajari, in mare parte datorat santierului naval “Damen” si, astfel, piata de locuri de munca Galati a primit o “infuzie” proaspata. Aici au avut loc peste 1000 de angajari in ultimul an, acestea venind, insa, pe fondul disponibilizarilor din ultimii doi ani, cand peste 1700 de persoane au fost eliberate din functii. Disponibilizarile din ultimii ani au avut la baza lipsa de comenzi cu care s-a confruntat santierul “Damen”. Angajarile se vor face treptat, urmand ca in maxim doi ani sa fie crescut numarul angajatilor, in regim controlat.
La fel cum numarul de posturi disponibile este strict legat de marimea orasului, la fel si tipul de joburi disponibile este strict legat de domeniile in care s-a investit cel mai mult in ultima perioada (atat din punct de vedere intern, cat si extern). Spre exemplu, numarul mare de angajari din domeniul retail este strict legat de faptul ca retailerul H&M a deschis o serie de magazine in ultimul an in diverse orase din Romania. Putin diferit stau lucrurile in ceea ce priveste domeniul IT, unde numarul de joburi disponibile este din ce in ce mai ridicat. La fel, si in acest domeniu faptul ca tot mai multe companii externe s-au decis sa investeasca si intr-un sediu in Romania este unul dintre motive. Dar aici un motiv ar mai fi si faptul ca destul de multi specialisti in IT au decis sa paraseasca tara.
La polul opus in ceea ce priveste aceasta dezghetare ar fi joburile in domeniul legal. Ca si locuri de munca jurist in Galati, indiferent de modul cum cauti un astfel de loc, nu este nimic disponibil (desi posturi disponibile in diverse domenii in Galati are fi de aproape 100). In schimb, comparativ, daca e sa ne luam dupa diverse portaluri de recrutare, locuri de munca jurist (sau cel putin in domeniul legal) se regasesc in diverse orase. Bucurestiul este pe locul intai, dar, surprinzator, putem regasi pe lista si orase mai mici, de exemplu Buzau, Braila si Targu-Mures.